Toaca, sora clopotului, se aude de departe, chemandu-i pe toti la slujba, indemnandu-i sa se grabeasca spre biserica.

Toaca este facuta dintr-o scandura lunga de lemn (amintind de Crucea Mantuitorului) sau, mai rar, din metal, si se bate intr-un anume ritm cu unul sau doua ciocanele. Acest „cantec al lemnului” e ca o rugaciune, dar si o chemare si un imbold pentru noi, inaltandu-ne sufleteste si pregatindu-ne pentru slujba. Se spune ca toaca apropie cerul de pamant. La fel ca icoana, toaca se sfinteste si se face cu multa grija si migala, cu rugaciune si ganduri curate, fiind un obiect sfant.

Pe vremuri, primii crestini erau chemati la biserica de cineva care mergea pe la casele lor si batea din usa in usa. Aceste batai s-au transformat mai tarziu in suntele de toaca.

Simbolic, cand auzi toaca e ca si cum ingerii, ar bate la usa sufletului tau si ti-ar spune; „Deschide-ti inima crestine, si primeste-L pe Dumnezeu1”

„La prima bataie de toaca incepe si prima bataie a inimii noastre pentru Mantuitorul Hristos. Incepe slujba!” – parintele Constantin Galeriu