când cineva devine paradigmatic în istorie, la modul bun, ca Sfântul Ierarh Nicolae, în sensul că de ziua lui de pomenire părinţii şi bunicii fac daruri copiilor lor şi nepoţilor, atunci înseamnă că a fost un om preaminunat. şi de aceea e cel mai mare bine pentru noi şi pentru posteritatea noastră, ca să rămânem în istorie un exemplu luminos, măreţ, înalt, care să îndemne şi pe alţii la fapte de mare eroism şi de mare frumuseţe duhovnicească.

şi după cum o să vedem în viaţa Dumnezeiescului Nicolae (al cărui nume înseamnă Biruitorul), ascetismul, evlavia şi milostenia s-au îmbinat la modul armonios, în persoana sa, a unui ierarh al Bisericii, care nu a căutat pe ale sale”¦ci întotdeauna pe ale altora, pentru ca să mântuiască pe mulţi.

Vorbim de un trăitor în secolele III-IV după Hristos şi de un participant la primul Sinod Ecumenic [325, Niceea], care se naşte în Patara, în regiunea Lichia, astăzi localitatea sa de baştină fiind pe teritoriul Turciei. Părinţii săi, Teofan şi Nona, bogaţi şi credincioşi, l-au avut doar pe Dumnezeiescul Nicolae, Părintele nostru, care s-a arătat, încă de la naştere un ascet harismatic.

Pentru că la prima baie, ca prunc, a stat trei ore în picioare, aidoma unui copil înţărcat şi nu a unuia nou-născut şi a supt numai de la sânul drept al Nonei, miercurea şi vinerea sugând lapte de la sânul ei doar spre seară, după cum va posti în întreaga sa viaţă.

Adică postitor din scutece”¦pentru că orice lucru bun începe devreme, din primele clipe ale vieţii noastre. şi, după cum insistam şi altă dată, educaţia creştină începe din pântece, dacă copilul e dorit, aşteptat şi înscris, de la început, în viaţa cu Dumnezeu.

Minunea creşterii unui om începe de la conceperea sa şi ea este o conlucrare cu Dumnezeu în fiecare clipă, lucru pe care nu trebuie să-l uităm niciodată, noi, cei care suntem născători şi crescători de copii, care sunt darurile lui Dumnezeu pentru noi şi pentru o întreagă lume. Pentru că numai dacă avem această conştiinţă, că noi contribuim la creşterea şi la dezvoltarea unor oameni pentru o întreagă lume, numai atunci nu îi mai percepem într-o perspectivă egoistă, posesivă, ci într-o deschidere largă spre Dumnezeu şi spre oameni, Dumnezeu fiind Cel care ne conduce şi pe noi şi pe copiii noştri spre împlinirea tuturora.

Căci de aceea sunt daruri ale Lui copiii: pentru ca să îi dăruim lui Dumnezeu şi vocaţiei pentru care au venit în lume. şi numai dacă se împlinesc în Dumnezeu în tot ceea ce fac, atunci noi, născătorii lor sau noi, educatorii şi sprijinitorii lor, ne simţim împliniţi, pentru că fiecare dintre noi şi-a adus aportul la minunea creării unei persoane, lucru greu, mare şi foarte responsabil.

Dumnezeiescul Nicolae a fost un elev eminent, care nu iubea prieteniile păcătoase şi nici viaţa la întâmplare. Lucru, bineînţeles determinant, pentru cei care vor să primească cadouri frumoase”¦ca să fie tot la fel de silitori, de ascultători şi de frumoşi la minte ca şi el”
şi acest lucru se poate, în orice secol: să încerci să te bucuri de ceea ce e bun şi frumos.
Un copil al Bisericii de la început”
Se ruga şi citea mult.
şi era plin de har, arătându-se un copil şi un tânăr bătrân la minte şi la virtuţi.

De aceea, pentru ca să faci multe lucruri frumoase”¦trebuie să îţi schimbi mintea”¦sau să Îl laşi pe Dumnezeu să te reînveţe normalitatea, pe care, încă din copilărie, ai învăţat să o perverteşti în mintea, inima şi trupul tău. şi schimbarea minţii şi a inimii se poate face, o, da, se poate face!, la orice vârstă, oriunde, indiferent de ceea ce ai făcut până atunci şi de cine eşti”¦pentru că Dumnezeu doreşte să te bucuri de bucuria Lui cea veşnică.

Unchiul Dumnezeiescului Nicolae, cu nume omonim şi episcop, îl cere pe acesta de la părinţii lui pentru lucrul Domnului şi acesta se supun voii lui Dumnezeu.

L-a crescut, l-a instruit, l-a hirotonit preot şi prorocia unchiului său s-a împlinit în persoana lui Nicolae, Părintele nostru, pentru că a devenit „milostivă mângâiere” pentru întreaga Biserică. şi înflorirea duhovnicească pe care i-a adus-o Dumnezeiasca Preoţie l-a umplut de şi mai multă frumuseţe.

O frumuseţe vie, în mijlocul oamenilor, spre care cei cu inimă bună priveau şi privesc ca spre un soare blând şi prieten!

Îşi împarte averea primită de la părinţii lui, care adorm între timp şi conduce episcopia unchiului său în timp ce acesta face un pelerinaj în Palestina. şi milostivirea lui a început să curgă, ca un fluviu duhovnicesc în întreaga lume”¦şi nici până astăzi nu a secat şi nici nu va seca vreodată facerile sale de bine.

şi în Viaţa sa, ca mărturie a conştiinţei sale milostive, se începe reliefarea faptelor sale de bine cu banii daţi pe ascuns unui tat㔦care avea trei fiice şi dorea să le facă prostituate din cauza sărăciei, una sinonimă cu a noastră, de acum”¦

şi a aruncat, de trei ori, trei pungi de bani pe fereastr㔦acelui tată!”¦

Câte una pentru măritarea câte unei fete”¦

Fără să ştie nimeni. Fără să apară la televizor. Fără să se laude în presă. A simţit că trebuie să ajute şi a ajutat: scurt pe doi! Însă ca să ajungi la conştiinţa asta, ca să te doară de durerile tuturora, trebuie să fii un om al lui Dumnezeu, care nu gândeşte cu îţi dau, îmi dai, ci priveşte pe om în perspectivă, îl ocroteşte ca să zboare, ca să se împlinească în viaţa lui.

şi, bineînţeles, că nu vom avea bani ca să dăm pentru orice operaţie de care oamenii au nevoie sau nu putem să eradicăm toată sărăcia din lume, după cum nici Sfântul Nicolae nu a dat bani tuturor fetelor care nu aveau bani ca să se mărite.

Însă problema e alta: că nu trebuie să îţi întorci ochii de la cel de care afli că e într-o stare jalnică de sărăcie şi de nevoie, dacă tu poţi să îl ajuţi efectiv. Să nu îţi întorci ochii de la cel pe care Dumnezeu ţi-l aduce în cale, ţi-l face cunoscut şi te îndeamnă să îl ajuţi”¦

Asta e de fapt morala peste veacuri a faptei Sfântului Nicolae: nu te gândi la ce trebuie să faci pentru cei din Indochina în primul rând, la care nu vei putea ajunge curând sau niciodată, dacă vezi că cel de lângă casa ta, din neamul tău, dintre prietenii tăi, dintre parohienii tăi, dintre colegii tăi de serviciu”¦au nevoie de tine, de umanitatea ta, de conştiinţa ta. Dacă au nevoie acum, imediat!”¦

Pentru că conştiinţa ortodoxă nu funcţionează ipotetic (ce aş face eu dacă aş avea bani”¦sau: dacă aş fi mai deştept la minte”¦) şi nici idealist (poate cândva, am să mă fac om de treabă şi am să fac milostenie”¦), ci se manifestă imediat, fără să calculeze banii, fără să se codească, fără să se uită la om”¦ci pironeşte ochii inimii şi ai conştiinţei: la nevoia omului.

Da, în România, există o cerşetorie mafiotă, în care unii stau la colţ şi dârdâie şi alţii le iau aproape toţi banii, seara şi îi duc în locaţii insalubre, pentru o chinuire a lor pe termen lung”¦dar şi multă nevoie interioară de spiritualitate şi de afectivitate, de ajutor mărunt sau major, în viaţa unor oameni care sunt prea demni ca să spună că mor de foame.

şi de aceea, din cauza acestei demnităţi frumoase şi solemne, săracii României sunt confundaţi, impardonabil, cu şarlatanii, când aceştia, adevăraţii săraci, trebuie căutaţi cu obstinaţie, cu eroism, cu îndârjire duhovnicească şi oblojiţi, pentru că nu au nevoie numai de pâine, cârnaţi şi portocale, ci şi de prieteni, de prieteni reali şi nu de profitori, care să le alunge singurătatea, durerea, tristeţea”¦

Iar Sfântul Nicolae, în cazul tatălui”¦şi a celor trei fete”¦le-a scos în primul rând din disperare”¦şi apoi din sărăcie”¦Pentru că disperarea, singurătatea, gândurile negre vin înaintea sărăciei şi demoralizarea, deprimarea creşte continuu”¦pe măsură ce sărăcia se lăţeşte”¦şi prietenii, oamenii de bine, duhovnicii, statul român sunt plecaţi cu sorcova.

Pentru ca să nu mai trăim în vise măreţ de false şi de ipocrite trebuie să facem ceva”¦real şi delicat…în jurul nostru”¦cel de aproape”¦şi de departe, adică acolo unde vedem că e nevoie”¦şi unde conştiinţa noastră, Dumnezeu prin conştiinţa noastră, ne trimite.

Tatăl celor trei fete l-a detectat pe preamilostivul ierarh”¦şi i-a mulţumit cu lacrimi. şi când milostenia cade pe inimă bună naşte recunoştinţă şi mulţumire”¦Când cade pe inimă ticăloasă, naşte invidie şi răutate, pentru că îl priveşte pe cel care îi d㔦cu ochi rău”¦

Însă tu, cel care dai milostenie, ai plata ta imediată, în bucuria şi harul ce îţi coboară în inimă de la Domnul, chiar dacă milostenia ta intră în mâinile unui om care priveşte deformat lucrurile!

Vrând să meargă şi el, Părintele nostru, în Palestina, dracul i s-a arătat în mod văzut în corabie şi i-a produs furtună pe mare. În Alexandria Egiptului a vindecat bolnavi şi a izgonit demoni din oameni. Ajunge în Ierusalim, se închină la locurile sfinte de aici, însă Domnul nu îl lasă să trăiască în pustie şi îl recheamă în Lichia.

şi, prin vedenie dumnezeiască, văzută de un episcop bătrân, Sfântul Nicolae e ales arhiepiscop al Mirei Lichiei. şi pentru că văzuse şi el o vedenie, în care Domnul îi dădea Sfânta Evanghelie iar Maica Sa i-a dăruit un omofor arhieresc, din aceasta a înţeles că trebuie să accepte episcopatul.

Cum arăta arhiepiscopul Nicolae? Blând, fără răutate, smerit, preamilostiv, cu haine simple, mânca ascetic şi asta numai seara şi îi primea pe toţi cei care îl căutau.

Pentru o astfel de viaţă ortodoxă exemplară e închis în temniţă de păgâni, în timpul împăraţilor romani persecutori Diocleţian şi Maximian, împreună cu alţi creştini, trăind foarte greu dar întărindu-i pe toţi cei dimpreună cu el.

Scăpând din închisoare din cauza libertăţii date de către Sfântul Împărat, cel întocmai cu Apostolii, Constantin cel Mare, Sfântul Nicolae e unul dintre Mărturisitorii Bisericii, victorios în lupta cu păgânii şi se reîntoarce la ahiepiscopatul său în Mira.

Îşi curăţă mitropolia de idoli şi de păgânătate dar luptă şi împotriva nebuniei eretice a lui Arie, care nega dumnezeirea şi deofiinţimea Fiului cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. şi atât de mult nu a mai suportat hulele lui Arie, că în Marele şi Primul Sinod Ecumenic al Bisericii, de faţă cu ceilalţi sinodali, l-a pălmuit pe Arie pentru neobrăzarea şi înfumurarea lui.

şi aceasta, pentru că iubirea de Dumnezeu e o realitate a întregii noastre fiinţe”¦şi nu o simplă idee mentală. Iar cine crede că râvna autentică pentru Dumnezeu e fanatism orb, acela nu vrea să observe ce roade face evlavia şi râvna autentice şi ce roade face fanatismul orb, lupta cu oamenii pentru nişte idei sau lupta pentru idei împotriva oamenilor.

La Sfântul Nicolae era râvnă sfântă după adevăr.

Pentru că râvna autentică, cea sfântă, vine din dragoste de Dumnezeu şi de oameni şi nu din interese meschine, subiective. şi cel care Îl slujeşte pe Dumnezeu cu toată fiinţa sa, acela lasă peste tot parfumul delicateţii sale duhovniceşti şi a muncii sale splendide, strălucitoare în mijlocul oamenilor.

A ajuns la bătrâneţi liniştite, a bolit puţin şi”¦a adormit în pace Înalt Prea Sfinţitul Nicolae, Părintele nostru. şi mir a început să curgă din Sfintele sale Moaşte, miluind şi vindecând pe cei credincioşi!

Iar Sfintele sale Moaşte stau între Biserica Romano Catolică şi Biserica Ortodoxă, pentru că partea principală e la Bari, în Italia dar şi noi, în România, aveam părticele din sfântul său trup.

preluat dupa site-ul: teologiepentruazi.ro