Cristiano Ronaldo, unul dintre cei mai bunijucători de fotbal ai lumii, este deghizat într-un adult de vârsta a doua, cubarbă și burtică și merge într-una din piețele Madridului pentru a face un banjonglând cu mingea.

Începe să se joace cu mingea dar nu reușește săatragă prea multe priviri. Oricât de bine ar dribla, și oricât de bine arține mingea pe picioare și pe cap, talentul său, darul său cel mare, nu-iidentifică unicitatea printre ceilalți oameni.

Părintele Dumitru Stăniloae spunea foarte frumoscă fața mea nu e pentru mine ci e pentru ceilalți. În majoritatea timpului uneizile eu nu-mi văd fața, ci ceilalți mi-o văd și citesc pe ea ceea sufletul meuimprimă în ea. Frumusețea feței tale nu e pentru tine ci e pentru mine. Ești responsabilde fericirea feței tale, căci aceea e pentru mine, și dacă fericirea de pechipul tău e tristețe, și eu mă voi întrista. Poartă de grijă sufletului tău casă-mi porți și mie de grijă când ne vom întâlni. Ai grijă de trupul și desufletul tău, căci astfel fața ta va lumina, având ca sursă lumina dumnezeiascădin suflet, și eu mă voi împărtăși de lumina din tine.

Driblingurile lui Cristiano Ronaldo nu s-auimprimat în sufletele spectatorilor și telespectatorilor de fotbal. Dar fațalui Cristiano da. Milioane de oameni i-au văzut chipul în realitate sau latelevizor și au asociat tot ceea ce face el cu chipul lui.

În chipul și numele meu se adună toată viața mea,tot comportamentul meu cu lumea, toate relațiile personale. „Numele exprimăconcentrat persoana; el provoacă persoana care-l poarta să-și trimită lucrareaacolo unde este pomenit” zice părinteleDumitru Stăniloae. Am o agendă de telefon de sute de persoane, și uneoricând mă uit în ea, sunt nume care nu-mi spun nimic, sunt nume care îmi amintescde o convorbire la telefon sau un email, de o situație, sunt nume care imediatce le citesc îmi aduc aminte o față, dar sunt și nume care-mi aduc aminte demult mai mult, de momente frumoase petrecute împreună.

Tot ceea ce Cristiano a făcut pe teren sau înviața publică, a fost asimilat la nivel mental cu fața și numele lui. Golurile,ratările, driblingurile, incursiunile rapide în atac spre poarta adversă,faimoasa lui poziție la executarea loviturilor libere, plânsul lui, copilăriilelui, zâmbetul lui, bucuria și tristețea lui, toate le-am asociat în mine cunumele și chipul lui.

Am tresărit sufletește când am văzut în momentulcând și-a dat barba jos, cum au reacționat oamenii. În câteva secunde s-auadunat în jurul lui cu aparate foto, au început să-l îmbrățișeze, și prezențachipului lui a dat startul unui moment de sărbătoare.

Deși era prezent și înainte cu ei în piață, cu tottrupul și sufletul, totuși doar chipul lui a declanșat ceva în sufletulfiecărui om.

Acesta e unul din motivele pentru care șiDumnezeu a vrut să se facă om, să aibă chip omenesc ca și noi, pentru ca toatărelația noastră cu El, toată experiența duhovnicească, toată amintirea faptelorSale să o legăm de un chip, de o față cu un zâmbet, de o față plină de iubireși mereu izvorâtoare de lumină dumnezeiască. Iată de ce cinstim icoanele înBiserica Ortodoxă, pentru că Însuși Dumnezeu a vrut să fie prezent în caselenoastre și în biserici printr-un unic chip, prin fața sa dumnezeiasc-omenească.Iisus Hristos, Dumnezeu nostru, rămâne Om în veșnicie, și în ÎmpărățiaCerurilor ne vom întâlni cu el ca Dumnezeu-Omul, și-l vom privi bucurându-ne defrumusețea chipului Său, nu ca Moise care nu-i putea vedea fața.
A fi o persoană publică e un dar de la Dumnezeupână la urmă. A apărea în mass-media de mii de ori de-alungul vieții și a fiștiut de tot globul este un dar de la Creatorul nostru dar și o mareresponsabilitate. Căci toate darurile care ni se dau, au un singur scop: săunească pe oameni în iubire. Dar iubirea e Însuși Dumnezeu.

Lumea și contextul social în care trăim și încare au trăit toți de la Adam și până azi e doar un pretext pentru a-L iubi peDumnezeu și a ne împrieteni unii cu alții. E ca proverbul acela:”Vrei să vezi dacă cineva ți-e prieten? Ia-l în călătorie!”. Viața e o călătorie cu multe ocazii încare putem să ne împrietenim… cu Dumnezeu și oamenii.
Căutămun mântuitor în tot ceea ce facem.

Toți avem un dar de la Sfânta Treime și fiecaredar al nostru e un magnet care-i atrage pe ceilalți. Dar cine e centrul? Dacăfiecare îi atrage la el pe toți, cine e în mijloc?

În mijloc e Izvorul fiecărui dar, e DumnezeuÎnsuși, care ar vrea ca în momentul în care-și va dezvălui fața Sa, să atragăca un magnet miliarde de oameni în jur. Dar pe cine-i va atrage? Doar pe ceicare Îl au deja în memoria sufletului. Pe cei care l-au văzut deja dealungulvieții.

„Cu divinul omul trebuie să aibă o relațieintegrală-interpersonală. Numai oglindindu-se în divin, omul se conștientizeazăși pe sine ca chip adevărat de om. Această oglindire permanentă este naștereacontinuă din divin” (PărinteleGhelasie de la Frăsinei).

Sunt momente în viață când Dumnezeul nostru își dezvăluie chipul din spatele măștii, și atunci câtă bucurie vine în suflet.Vederea Chipului lui Dumnezeu declanșează în om sărbătoarea cea mare.
sursa: analogii.wordpress.com/2015/08/27/cristiano-ronaldo-deghizat-intr-o-piata-din-madrid-esti-responsabil-de-f