Icoana este o fereastra deschisa spre cer, un lucru binecuvantat si plin de har. Este imaginea Domnului nostru Iisus Hristos, a Maicii Domnului sau a unui sfant. Privind icoanele ne aducem aminte cum ar trebui sa fie de fapt; asemenea sfintilor, adica buni, sinceri, avand in toate credinta si dragoste.
Icoana difera foarte mult de un tablou sau o fotografie, caci ea ne arata si cum este sufletul sfantului, nu doar trupul sau. Sfintii sunt totdeauna modesti si slabi, aratandu-ne astfel smerenia si simplitatea vietii lor, indemnandu-ne sa traim si noi in cumpatare, cu masura si chibzuiala in tot ce facem.
In icoane, fruntea sfintilor este foarte inalta, simbolizand intelepciunea. Ochii sunt mari, caci sfantul vede mai mult decat noi, el cunoaste si adevarurile din lumea de dincolo: ingerii si demonii, raiul si iadul. In schimb, nasul este foarte subtire, gura foarte mica, iar urechile de cele mai multe ori, nici nu se vad. Nasul, gura si urechile reprezinta simturile noastre (miros, gust, auz), care ne leaga de lumea de aici. La sfinti ele sunt reprezentate simplu, abia schitate, deoarece sfantul nu mai este asa de legat de lumea aceasta, sufletul sau fiind atat de aproape de cer.
Icoana e ca o carte deschisa, pe care oricine o poate „citi”, ca o poezie plina de simboluri si metafore, ce-ti incanta si ochii, si inima.
„Icoana este imaginea adevarului” – Sfantul Teodor Studitu