Să începem cu pronaosul. Vasul acela de metal, ca un cazan mare, e cristelniţa, vasul în care se botează copiii.

În naos observăm un alt vas mare din metal, ca un butoi, cu robinet: e aghiazmatarul, vasul în care se păstrează agheazma. Tot aici vedem strănile: scaunele sculptate pe care stau cântăreţii şi credincioşii. Strana cea mai frumoasă e pentru episcopul locului, când vine la biserica noastră. Alt obiect important e iconostasul, un suport de lemn sculptat pentru icoana Învierii şi pentru alte icoane. Pe masa aceea din naos vedem sfeşnice cu trei braţe.

– Dar de ce se folosesc lumânări în sfeşnice şi nu se aprind la icoane numai becuri electrice?

– Pentru că ceara de la lumânări care arde înseamnă jertfă, sacrificiu, dăruire, la fel cum Hristos – Lumina lumii S-a jertfit pentru noi. În unele biserici se folosesc însă şi beculeţe electrice, la candelele icoanelor.

– Şi în altar?

– Zăriţi printre uşile împărăteşti o masă mare: e Sfânta Masă, care are zidite în piciorul ei sfinte moaşte. Ea înseamnă Mormântul Domnului şi e acoperită cu cel mai sfânt obiect din biserică: Sfântul Antimis, o stofă sau mătase pe care e pictată Punerea în Mormânt a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Fără acest obiect nu se poate face Sfânta Liturghie.

Pe Sfânta Masă se mai află: o cruce, Sfânta Evanghelie (adică acea carte din care citeşte preotul la Liturghie), Sfântul Chivot şi altele.

sursa: blog Mihaela Sova